Consecințele utilizării produselor CBD pentru epilepsie au fost investigate încă din 1978. Mai multe studii recente au concluzionat faptul că acest produs posedă proprietăți terapeutice.

Ce este epilepsia?

Epilepsia este o boală neurologică complexă care provoacă convulsii cu spasme musculare și pierderea cunoștinței. Potrivit datelor OMS, peste 65 de milioane de oameni sunt afectați de epilepsie în întreaga lume, care, contrar opiniei publice, poate apărea la orice vârstă. Cu toate acestea, cel mai adesea se dezvoltă în copilărie. Conform statisticilor, 5% dintre copii suferă un atac de epilepsie cel puțin o dată în viață. Această afecțiune poate să apară din cauze genetice sau din cauza unei leziuni a sistemului nervos.

Efectul CBD-ului împotriva convulsiilor epileptice

Datorită studiilor, efectele CBD-ului în combaterea simptomelor epilepsiei sunt cunoscute de mult timp, însă mecanismele exacte prin care aceste produse își exercită efectele terapeutice, nu sunt încă elucidate.

Uleiul CBD purificat sau cu spectru complet ar trebui utilizat în tratamentul epilepsiei? – este una dintre cele mai întâlnite întrebări. Cercetările arată că uleiul cu spectru complet, care conține ingrediente precum CBN și CBG pe lângă CBD, s-a dovedit a fi mai eficient decât CBD-ul izolat.

CBD-ul este extrem de benefic și în cazul epilepsiei infantile, deoarece s-a demonstrat că este bine tolerat de copii, chiar și în doze crescute. Medicamentele convenționale utilizate pentru tratarea epilepsiei nu sunt eficiente pentru toată lumea, motiv pentru care cercetarea GW Pharma a reprezentat o descoperire majoră, conform căreia CBD-ul s-a dovedit a fi eficient pentru tipurile rare de epilepsie. De exemplu, într-un studiu realizat de David Neubauer, o cincime dintre pacienții tratați cu CBD au devenit asimptomatici, iar jumătate dintre pacienții incluși în studiu au prezentat o ameliorare semnificativă a ratei convulsiilor epileptice.

O altă meta-analiză, care a implicat 670 de persoane epileptice, a constatat că 71% dintre pacienții care au consumat extract CBD cu spectru complet au experimentat o scădere a frecvenței crizelor, iar la sfârșitul experimentului, 10% dintre participanți au raportat că au devenit asimptomatici.

Mecanismul de acțiune

În ciuda faptului că există numeroase cercetări promițătoare, mecanismul de acțiune prin care aceste produse își exercită efectul terapeutic, nu este încă elucidat.

Conform cercetărilor:

  • CBD-ul are efect antispastic– ameliorează simptomele primare ale convulsiilor epileptice
  • CBD-ul este neuroprotector– susține sănătatea creierului, reduce frecvența și severitatea convulsiilor
  • CBD-ul acționează asupra receptorilor din creier care sunt responsabili pentru direcționarea diverselor activități ale creierului (TRPV, VDAC, GPR55)
  • CBD-ul este antiinflamator puternic- poate reduce inflamația asociată cu epilepsia
  • CBD-ul promovează funcția GABA (acid gamma-aminobutiric) în creier- acest neurotransmițător este responsabil pentru reducerea activității electrice a creierului

Care este doza recomandată de CBD în caz de epilepsie?

Găsirea dozei optime de CBD pentru tratarea epilepsiei poate fi dificilă, deoarece fiecare individ răspunde diferit la acest produs. Cu toate acestea, persoanele care suferă de epilepsie, necesită o doză mai crescută de CBD, motiv pentru care se recomandă, de exemplu, utilizarea unui produs cu spectru complet. În ceea ce privește dozarea, se recomandă creșterea treptată a cantității utilizate până la obținerea efectelor dorite. Pentru mai multe informații legate de dozarea corectă, vă recomandăm să citiți articolul aflat la secțiunea Ghid CBD.

CBD-ul în combaterea epilepsiei la animale de companie

Precum oamenii, și animalele pot fi afectate de epilepsie. Produsele CBD pot oferi o alternativă bună pentru ei, deoarece s-a demonstrat că utilizarea acestor produse poate reduce nu numai severitatea convulsiilor, ci și frecvența acestora. Dr. Stephanie MyGrath, în urma cercetărilor, a ajuns la concluzia că 89% dintre câinii epileptici tratați cu CBD au prezentat o frecvență redusă a convulsiilor. Deși utilizarea CBD-ului este complet sigură, vă recomandăm să consultați întotdeauna medicul veterinar înainte de a folosi aceste produse.

În ultimii ani, utilizarea CBD-ului a devenit din ce în ce mai răspândită în tratarea pacienților epileptici, deoarece cercetările demonstrează că este eficient în reducerea severității și frecvenței convulsiilor. Cu toate acestea, înainte de a-l utiliza, vă recomandăm să solicitați o consultanță medicală.

Postări asemănatoare